Oameni faini – Maria, doamna învățătoare…  

Pare ciudat că aleg să scriu despre doamna Maria azi, la trei ani după ce Timo, fiul nostru, a terminat ciclul primar, dar voi scrie pentru că vreau să apreciez oamenii valoroși. Vreau să spun despre ei, să scriu despre ei. Prea mult se vorbește de oamenii care aleg să fie răi, prea mult sunt apreciate și comentate persoanele negative și prea puțin vorbim despre oamenii buni.

Unii din oameni își arată bunătatea, devotamentul, onestitatea, iubirea de semeni și corectitudinea în taină, în cercuri restrânse de oameni. Acești oameni sunt adevărate oaze de bucurie și liniștire dacă dai de ei. Așa este și Maria Corfar. De puține ori am interacționat cu domnia sa dar nici nu a fost nevoie de mai mult. Un om care face cu toată puterea ceea ce are de făcut e o mare binecuvântare pentru semeni. O persoană pe care ori de câte ori am întâlnit-o ne-a umplut inima de bucurie. Privirea sa blândă și sinceră, dragostea și respectul pentru copii, pentru munca sa , pentru semeni o poartă întotdeauna în inimă. Poate nu este un om perfect, dar este un om de la care ai multe de învățat și care îți schimbă măcar puțin perspectiva asupra vieții. O persoană care se ridică deasupra încercărilor vieții și inspiră încredere și respect.

Când Timo trebuia să intre în clasa întâi, aveam mari emoții, era protezat și ne era teamă să nu aibă de suferit din cauza asta, așa că am discutat destul de rezervați cu Doamna Maria, care „i-a picat” de învățătoare. Avea să fie primul nostru contact cu un om deosebit, care ne va rămâne „la inimă” pentru toată viața. Timo nici nu a fost „cocoloșit” nici protejat ci pur și simplu integrat în normalitate. Asta ne doream, voiam să nu simtă dezavantajul său și Maria a reușit în acest fel să îi dea un start social pozitiv. A avut grijă totuși să îl poziționeze preponderent în primele rânduri, pentru că el citea pe buze ca să completeze ce nu auzea. În rest, nu i s-a făcut nici un favor, nici la note, nici la a fi iertat pentru năzbâtii. Nu a făcut nici o diferență între el si alți copii. Asta e artă deja.

O învățătoare pe care nu am auzit-o țipând, nu am auzit-o certând copiii. Ei făceau parte din existența ei. Prefera să meargă cu ei la pizza de banii care se strângeau, decât să accepte cadouri. Îi iubea și toți s-au simțit acceptați, primiți și importanți.

Este un om în primul rând. Nu îmi dau seama cum, dar a avut timp de fiecare dată să discute cu noi ca părinți în liniște și calm. Nu am văzut favoritisme deși a avut în clasă mulți colegi ai căror părinți aveau o situație financiară net superioară nouă. Nu îmi dau seama cum a putut să păstreze acest echilibru. Probabil și din cauză că nu a acceptat niciodată cadouri de la părinți. Am vrut să ne mobilizăm de multe ori, dar de fiecare dată cu multă înțelepciune și respect ne-a demonstrat că alte lucruri sunt mult mai importante decât cadourile.

Sunt convins că pe unii oameni nu îi merităm, sunt efectiv daruri ale lui Dumnezeu.