
Da, ce am aflat ieri îmi confirmă ceea ce bănuiam de multă vreme. Ieri s-a încheiat un parteneriat între Poliția Română și Asociația Română a Băncilor prin care băncile pot consulta bazele de date ale poliției pentru a verifica clienții care fac diferite operațiuni.
Băncile au mai încercat odată manevra asta dar li s-a împotrivit Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pe bună dreptate zic eu.
Mai lipsește să se conecteze și cu sistemul de sănătate să vadă dacă suntem sănătoși cănd facem operațiuni. Mi se pare un mare abuz, chiar dacă sunt constient că în ziua de azi nu ne mai putem ascunde niciunde totuși măcar de fațadă ar putea încă funcționa ca și până acum pe baza de cereri către poliția română.
Trist… suntem în acest fel toți suspectați de a fi infractori. De la punctul acesta pleaca banca în relația cu clientul… . Acum datoria mea înaintea lui Dumnezeu e să fiu corect față de autorități și nu am de ce mă teme, nu au ce descoperi însă mă simt vânat, dezgolit și expus. Dar asta e băncile stăpânesc lumea, sau oamenii din spatele lor.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.