Așa ca să fiu subiectiv îmi voi spune impresia pe care o am acum despre ceea ce ieri s-a intamplat prima oară în România și anume strartul reducerilor de sărbători numit Vinerea Neagră care este împrumutat bineînțeles de la ”vecinii de peste oacean”

Mai întâi vreau să spun că nu prea au făcut reclamă cu intentia lor de a organiza așa ceva. Am primit de la eMag cu câteva ore înainte iar de la evoMag in ziua cu pricina, PcGarage nu a  anunțat (sau nu a ajuns la mine) iar Flanco nici atât. Probabil dacă era puțin mai din timp mediatizat impactul era mult mai mare (cu excepția eMag unde impactul a fost maxim pt că au vândut tot ce au avut la promoția respectiva)

Al doi-lea aspect e referitor la pregătirea pentru un asemenea fenomen. Am înțeles că eMag a suplimentat numărul de servere pentru acea zi , nu știu la ceilalți dar nu știu dacă au fost pregătiți că toți au picat. eMagul a picat pe la 10 si dupa aia rar il mai prindeai, evoMagul a picat si el mai mereu, Flanco au fentat și au pus doar o pagina pe care scria că așteaptă clienții în magazine, pcGarage si ei au picat la un momend dat.

Al trei-lea lucru care mi-a atras atenția e că acum când lumea spune că e criză a fost nebunie în adevăratul sens la cumpărarea de electronice si electrocasnie. eMag a vandut telefioane ieri cam unul pe secundă ai al ora 10 aveau marfă comandată de clienți de 4 milioane de euro la amiază erau gata cu stocurile din promoție. Mă gândeam că se cumpără nu glumă, cei mai mulți oameni nu au cumpărat că aveau nevoie ci pentru că era la reducere. Dacă nu ne intră mințile în cap magazinele ne golesc buzunarele mai tare la anul când vor fi cu lecția învățată.

Mă uimește consumisul românilor și mă provoacă să gândesc în alți termeni cuvântul criză. Voi ați cumpărat ceva? Că eu am luat, s-a nimerita tata la mine si tare nevoie un aparat de făcut pâine și am prins o reducere de 60%  deci sunt unul din consumiști.

Oricum probabil că multă lume astăzi își mângâie buzunarul care ghiorăie și butonază un aparat primit prin curierat, cât despre vânzători cred că lucrează la statistici și așteaptă să vină curierul cu rambursurile.

Filu
rofilu@gmail.com
Îmi place să fiu simplu. Îmi place frumosul din natură și din oameni și îl caut până îl găsesc. Mă consider binecuvântat și nu am de ce sau de cine să mă tem în afară de Dumnezeu.