Da, să auzi și să nu crezi. Zice nenea Iosif Szentes directorul general al companiei că, CFR Călători are în pregătire un amplu program de dotare a trenurilor cu aer condiţionat, în baza unui ordin de ministru. „Din 2017 trebuie să avem toate vagoanele, inclusiv trenurile Regio, cu clima în funcţiune„, a explicat şeful CFR Călători.
Păi bine nenea Iosif, dar unde să pui climă. Uite aici niște poze făcute de mine azivară, unde să pui climă că nici geamuri nu ai?
Aaaa, că e vorba de bani și că e cineva, special, care trebuie să instaleze acele aparate, că e vorba de sume imense de bani sunt de acord. Vor fi unele fără geamuri dar cu aere de avion. E o mizerie insuportabilă în unele garnituri regio, pute a urină tot vagonul și băile sunt surse de infecție. La alea nu are rost să pui aer condiționat, crede-mă. La alea e nevoie să fie scoase din uz și înlocuite.
Apropo, ești deștept băiat. Tu și ai tăi. Deci 400 000 lei x 230 de vagoane… frumoasă lovitură nene. Ca să nu mai zicem și de faptul să se poate suplimenta suma.
Hai sa ducem toata populatia Romaniei in Germania sau Elvetia sau Singapore si ei sa vina la noi in tara, adica sa facem schimb de tari. Iti garantez ca noi distrugem acea tara intr-un an, iar Romanica noastra o sa infloreasca. Concluzia mea este ca la noi nici nu se pastreaza ceea ce se face bun. Schimba acele vagoane cum spui tu, dar cine ne pune sa le distrugem in cel mai scurt timp cu cea mai rea si absurda intentie? Legi sunt, dar nu sunt respectate de nimeni; sanctiunile nu sunt aplicate cum trebuie… Noi nu am avut, nu avem si nici nu vom avea acea atitudine si mentalitate europena, acel cult al muncii bine facute si respectate.
Ai dreptate. Eu era să o iau de 3 ori în tren că m-am luat de ei. Dacă vii de la Brașov spre Mediaș, jumătate de traseu, cam pana la Augustin e jale, îți vine să plângi. O tipă a așezat-o pe aia mică să urineze acolo pe hol. Am zbierat la ea de mi-am pus tot vagonul în cap. Am discutat cu ea că nu se face asta dar ea de tot că doar e copilă, cât poate să se pișe. Nu am avut altă variantă decât să țip la ei.
Suntem praf la inițiativa socială. Avem și conaționali care nu sunt educați, dar nici nu ne implicăm deloc. Preferăm să bârfim în barbă și să spunem ț,ț,ț,ț ce nesimțiți. Atât.
Peste asta, tot nu văd rostul aerului condiționat în acele vagoane.
Nici eu nu vad rostul unui Parlament al Romaniei mai numeros decat Congresul American…, dar asta e alta mancare de peste.