
Nu știu alții cum sunt, dar eu „emailez” mult. Numai pe contul de consiliere am trimis anul acesta aproape de 4000 de mesaje eMail. E cel mai folosit cont de mail al mau dar nici pe celelalte nu e chiar puțin trafic. În consecință, un client de email potrivit este esențial. Folosesc aproape 50 de adrese de email din care 7 frecvent, zilnic sau de mai multe ori pe zi. Am nevoie de un client de email care să știe să lucreze cu aceste conturi și să îmi ușureze munca cât de mult se poate.
Am cochetat cu multe programe pe acest segment, cred că nu e vreunul să nu fi fost încercat. Am testat de m-am săturat. Primele trei care m-au impresionat au fost Outlook, Zimbra și ThunderBird, în această ordine. Acum, cu tot subiectivismul posibil am ajuns la concluzia că, măcar în privința mea Outlook de la Microsoft nu are egal.
De ce spun asta?
- E foarte ușor de organizat conturile și de configurat.
- Se comportă foarte bine cu regulile, ceea ce e esențial pentru mine. Pot trimite mesaje după anumite criterii in anumit foldere, seta atenționări, răspunde automat etc.
- Se îmbină excelent cu calendarul.
- Folosește inteligent semnăturile pe baza unor reguli ușor de stabilit.
- Este plăcut la design. Pentru mine, care petrec foarte mult timp cu el în fața ochilor e foarte important și aspectul acesta.
De ceva vreme, după ce am trecut prin zeci de încercări ale clienților de mail pe Android și fiind deranjat de cum arată și lucrează gmail-ul pe Android am făcut încercarea să caut dacă nu cumva este și Outlook pentru Android și surpriză, acum chiar m-am oprit din căutat.
Sigur că fiecare are gusturi și preferințe diferite, dar dacă ești în căutarea unui client de email bun, încearcă să vezi cum se comportă și Outlook. Pe mobil e gratis se pare, pe laptop sau PC nu e criminal de scump mai ales că Office 2016, toată suita e 30 de lei/luna pentru un utilizator sau 50 lei/luna pentru cinci utilizatori. E multișor dar ținând cont că vine la pachet și cu 1 TB de stocare/utilizator și cu 60 de minute de Skype/luna nu e chiar așa demult dacă folosești suita.