Când auzim despre barbariile trecutului, ni se ridică părul pe ceafă și ne gândim: Cum puteau fi atât de cruzi și nemiloși oamenii? De ce puteau ucide așa de lejer semenii și mai ales, de ce nu erau prinși mai repede? Cei ce făceau crime se ascundeau, se fereau de ochii lumii și acționau în ascuns. Ne oripilează că s-a putut întâmpla așa ceva în trecutul istoriei.

Astăzi însă se întâmplă asta public și nimeni nu acționează în nici un fel. Dorința de câștig a unora, îi ucide pe alții imediat și nimeni nu face nimic. E legal, crima a devenit legală. E legal să cumperi o fabrică de medicamente și să o oprești sau să cumperi licența unui medicament și într-o singură noapte, să îi ridici prețul de la 13 dolari la 750 de dolari cutia.

Asta a făcut Turing Pharmaceuticals, cu medicamentul Daraprim, care ajută persoanele cu sistem imunitar scăzut, în special bolnavii de SIDA. Medicamantul a existat pe piață de 62 de ani. Acum compania s-a gândit că pentru viață, omul va cheltui oricât.

Nu, nu este singular cazul, dacă gândiți că e o situație unică. S-a întâmplat cu Cycloserine care e contra tuberculozei care a crescut de la 500 de dolari la 10 800 sau Doxycycline, un antibiotic care a crescut de la 20 la 1850 de dolari flaconul.

Oare de ce într-o lume „civilizată” se întâmplă așa ceva? Înțelegeam dacă omul îl inventa și îi punea căt voia. Dar să îl cumperi și să faci manevre din astea care să ucidă clar oameni e deja crimă împotriva umanității.

Iată-l și pe „cumpărătorul” licenței 🙁

shkreli_.png.CROP.promovar-mediumlarge

Filu
rofilu@gmail.com
Îmi place să fiu simplu. Îmi place frumosul din natură și din oameni și îl caut până îl găsesc. Mă consider binecuvântat și nu am de ce sau de cine să mă tem în afară de Dumnezeu.