Şcoala de şoferi – o aventură

Prima mea tentativă de a face şcoala de şoferi a fost prin 1997 când pentru intrare la şcoala de şoferi dădeam chestionare. Era un fel de preselecție, că mulți doritori existau, iar în Pașcani doar ACR-ul făcea cursuri din astea. Ei bine, am picat cu 19 întrebări știute. Eram cam 90 de oameni pe 15 locuri disponibile. Și cum nu sunt o fire luptătoare am abandonat visul și m-am afundat mai mult în citirea de psihologie.

Timpul a trecut, pe atunci aveam 18 ani și a trebuit să mai treacă 18 ca să am iar curajul să încerc. În plus, toate discuțiile privind școala de șoferi la Mediaș spun că e cu cântec, că se ia greu examenul, că examinatorii sunt foarte severi și subiectivi uneori, că programările pentru examinare sau reexaminare sunt prelungite mult și multe alte informații care nu te încurajează să te școlești.

În martie una din școlile de șoferi din Mediaș a avut o promoție pentru cupluri destul de avantajoasă financiar așa că am decis, oarecum în grabă, să ne înscriem. Aveam temeri multe pentru că eram ”afon” în ceea ce privește domeniul auto. Adică nu știam nimic, nu m-a pasionat, nu m-a interesat, nu am citit. În afară de faptul că mașina are patru roți, ceva scaune și volan nu mai știam altceva. Când i-am spus asta instructorului meu m-a zis că pentru el e un avantaj că mă aflu în ”stadiul” ăsta.

Poate ce scriu acum pare reclamă dar… nu este. Este un fel de a spune mulțumesc unor oameni care au dat dovadă de profesionalism și seriozitate. Când am început cursurile am abordat totul foarte serios și am fost prezent la toate. Nu am lipsit la nimic și am învățat. Nu am accelerat deloc procesul, am lăsat ca totul să curgă natural. Și la legislație și la mecanică și la prim-ajutor instructorii sau profesorii au explicat clar, informațiile au fost foarte bine structurate și aranjate ca să fie înțelese și asimilate rapid. Oameni faini, cu ”temele făcute” și amabili. Abia după ce am trecut toată partea teoretică am trecut la cea practică.

La partea practică cineva mi-a zis că o să fac cu Levi, că el ar fi cel mai bun de acolo. La prima oră de conducere mă aștepta un alt instructor, domnul Claudiu. Asta m-a cam derutat inițial dar acum sunt convins că a fost cea mai potrivită persoană pentru a mă învăța dichisurile condusului. Om calm, foarte calm, poate prea calm, respectuos, cu o strategie bine gândită în transmiterea informației cursanților. Orele au fost respectate cu sfințenie, programul complet, nu a furat din timp, programările flexibile și respectate. Un om în primul rând și mai apoi un instructor. Mă bucur că l-am cunoscut.

După ce am ”păpat” toate orele de practică m-am dus la Sibiu la primul examen. Aici fac o mențiune pentru cei care dau examenul teoretic, nu alegeți joia pentru examinare că e omor. La Sibiu dezastru, foarte mare aglomerație, examinatorii au întârziat și examenele au început cu aproape o oră întârziere. Cuvântul de ordine acolo e ”nimeni nu mișcă”. Era cât pe ce să mă dea afară că am arătat unei alte persoane cum să țină codul de bare ca să îl citească scanerul. Examenul teoretic a fost ușor, instructorul spune că a fost ușor din cauză că am învățat, dar o singură întrebare mi-a pus probleme din cauză că marcajul la care făcea referire întrebarea era secționat. În fine, de emoții văzusem 26 din 26 dar în realitate au fost 25 corecte, am văzut asta pe foaia de examinare ulterior. Da ce mai conta, important era acel ”ADMIS” scris acolo cu pixul. Am așteptat cu încordare să văd ce dată îmi trece pentru examinarea practică. Un domn, tot de la Mediaș, înaintea mea fusese programat peste o lună și jumătate. Când am ajuns eu… nici două săptămâni întregi. Trebuie să recunosc că am luat în calcul și varianta să fi greșit polițistul examinator dar nu a fost așa. Pe 18 am fost strigat pentru examinare.

Faza cu examenul practic mi-a dat frisoane. Așteptam cu emoții să dau piept cu ”nemiloșii examinatori de la Sibiu” deja aveam în mintea mea oameni duri și gata să mă dea jos la prima greșeală. Experiențele cunoscuților auzite înainte mă făceau să mă tem și totuși am reușit să pun frâu imaginației. Picasem la un domn pe nume Marciuc dacă am înțeles bine.  Foarte sobru dar mi se părea de treabă sub ”masca meseriei”. Mi-a venit rândul pe la 12. Deși îmi controlez emoțiile bine, eram încordat. La prima ”abatere” când am fost atenționat că ” nu mergem pe unde vrem noi ci pe unde spun ei” a început să-mi tremure dreptul pe accelerație. Dăi cu gândul că ”nu-ți taie capul” că ”mai mult decât să te pice ce-ți poate face” până când amărâtul de picior se liniștise. Pentru mine ”înainte” (e vorba despre a merge inainte dacă exameniatorul nu iţi cere altceva) la coborârea de la semafoarele de la piaţă a însemnat spre Billa, pentru el însemna să ies de pe drumul cu prioritate înainte. Mi-am cerut politicos scuze și am continuat, tot acolo avea să ajungem, în Gura Câmpului, dar faptul că făcusem deja o greșeală m-a defocalizat puțin și am avut 3 incidente când am mers ”neecologic”, ambreiajul ”necălcat suficient” si neeliberat complet, fapt menționat și depunctat pe foaia de examinare. Dăi cu parcări la care nu speram să le fac așa de bine, mers înapoi, și ultima întoarcerea din trei mișcări unde nu mi-a ieșit perfect dar surpriză, nu am fost penalizat cum mă așteptam.

Când mi-a zis să trag pe dreapta aveam emoții, nu bifase decât odată în foaie dar nu era exclus să mai facă ceva bife. Însă nu, am scăpat doar cu 5 puncte penalizare. Am mulțumit pentru ”indulgență” la care examinatorul ”Care indulgență? Aici nu e vorba de indulgență, ați fost admis pentru că știți să conduceți! La asemenea exeamene nu încape indulgenţa, e vorba de vieţile oamenilor!” Nu-mi venea să cred că după atâtea scenarii din capul meu aveam să îl iau din prima dar mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta și celor de la Levy Car.

Concluzii:

1. Alegeți o școală bună de șoferi. În cazul meu Levy Car s-a dovedit alegerea cea mai bună și spun asta ca apreciere pentru ei. Serioși, corecți și profesioniști.
2. Mergeți la toate cursurile de legislație mecanică și prim ajutor și învățați serios.
3. Plătiți ore în plus dacă nu sunteți siguri sau dacă perioada de la examenul teoretic la cel practic este mare, eu am plătit încă trei ore.
4. Nu știu istoriile celor care au mai dat examen la Mediaș și nu au reușit, nu știu cuza din care au picat, nici dacă examinatorii au fost sau nu subiectivi, însă în cazul meu mi s-au părut corecți, obiectivi și cu urme de indulgenţă. În consecinţă nu vă asumaţi eşecurile celor dinaintea voastră indiferent din vina cui s-au produs.
5. Nu dați voie minții voastre să facă monștri. Contează foarte mult atitudinea pe care o aveți față de evaluatori. Chiar dacă nu le spuneți verbal că nu îi simpatizați, le transmiteţi asta nonverbal sau paraverbal.
6. Nu dați examen cu idei preconcepute. Ceea ce anticipezi se va întâmpla. Mulți erau în parcare care vorbeau acuzativ despre examinatori și veneau în examen deja cu un handicap major care avea să îi încurce rău la examen.
7. Nu vânați pe cei picați la întoarcerea lor înapoi. Nu aveți nevoie de informațiile ”terifiante” ale unor căderi ”nedrepte”. Nu vă încărcați cu informație negativă.
8. Nu vă luați cu voi toată familia ca să vă agite înainte de examen. Erau acolo câteva familii care au agitat pe ai lor groaznic. A trebuit să plec de lângă ei.

Asta e istoria mea cu școala de șoferi. Încă de la înscriere îmi propusesem să scriu despre această experiență. Faptul că i-am menționat pe cei de la Levy Car e în semn de apreciere pentru munca lor. Claudiu, instructorul la care am fost repartizat, e un om de nota 10 și un bun profesionist dar și restul echipei, cel puțin cei cu care am intrat în contact au fost la fel: secretara (Antonela), instructorul de legislație, cel de mecanică, cel de prim ajutor și Levy. Cu ceilalți nu am interacționat dar oamenii cu care am avut de a face au toată aprecierea mea.