Marsul fundiţelor roz la Medias

Marșul Fundițelor Roz de la Mediaș e un demers care vrea să atragă atenţia la un pericol real – Cancerul de sân.

Poate vă întrebați de ce scriu eu tocmai despre asta? Ei bine din mai multe motive, dar măcar unul îl enunț acum. Cunosc mai multe persoane operate din cauza cancerului la sân și cunosc măcar parțial ce a însemnat asta pentru ele, ce durere fizică a presupus și mai ales ce efort psihic a fost și a rămas pentru ele o astfel de etapă nefericită a vieții.

Vestea „e canceroasă” după o analiză a unei tumori la sân e devastatoare. Stai cu teamă în perioada de la prelevare până la rezultate și iei în calcul măcar parțial și varianta asta dar vestea tot te spulberă. Totul se formează lent iar probabilitatea apare brusc și din acel moment viața nu mai e aceeași. Temerile, fricile, complexele, învinovățirile, rușinile vor deveni o constantă a vieții mai ales dacă nu se oferă suport psihologic adecvat pentru acele persoane.

Persoanele cu care am stat de vorbă despre asta, persoane care au avut cancer la sân, unele din ele cu operații la unul sau ambii sâni, declară fără dubii că viața de după un astfel de episod e aproape în totalitate alta iar ele sunt afectate sever și în viața personală, în relații sau la locul de muncă. Nimic nu mai este la fel.

Iată câteva afirmații notate de mine cu diferite ocazii „mă simt o ciudată”, „parcă nu mai sunt femeie”, „oamenii mă disprețuiesc”, „soțul meu se uită cu milă la mine de parcă aș avea ciumă”, „la serviciu colegii mă evită”, „dacă mă întâlnesc cu cineva pe stradă obligatoriu subiectul adus în discuție de cealaltă persoană e cancerul”, „sunt jignită adesea de cei care îmi știu lipsa”, „simt că viața mea s-a terminat iar acum trăiesc în prelungiri”, „mai bine aș muri decât să suport o astfel de rușine” și cea mai cu impact pentru mine „dacă aș fi știut mai dinainte!”

Ei bine, e mult de vorbit pe tema asta dar e imperios necesar de acțiune. Poate prin această acțiune care are loc și la Mediaș vor fi mai multe femei care află la timp despre un asemenea pericol. Poate prin Marșul Fundițelor roz de la Mediaș vor fi ajutate mai multe persoane să nu ajungă la afirmație „dacă aș fi știut mai dinainte!”

Ce se întâmplă mai exact la evenimentul: Marșul Fundițelor Roz la Mediaș?

Va fi organizat un marș în 30 septembrie, ora 17.00, cu pornire de la Turnul Forkesch îmbrăcați in culoarea roz care va avea finalul la liceul Roth unde doi medici vor vorbi pe această temă și în plus anumite persoane vor avea momente artistice. Totul se desfășoară din dorința de a atrage atenția cu privire la un asemenea pericol. Sunt invitate în mod deosebit femei dar nici bărbații nu sunt excluși, oameni care să transmită prin participarea lor un semnal de alarmă celor care ignoră să își facă la timp controale pentru a depista cancerul.

Din fericire, cancerul la sân poate fi tratat şi chiar vindecat. Trebuie doar descoperit în fazele primare, când rata de vindecare este de 94%.

Vă atașez și afișul evenimentului pentru a înțelege mai bine ce se va întâmpla.

marsul-funditelor-roz-la-medias

 

Filu
rofilu@gmail.com
Îmi place să fiu simplu. Îmi place frumosul din natură și din oameni și îl caut până îl găsesc. Mă consider binecuvântat și nu am de ce sau de cine să mă tem în afară de Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *